Echipa spaniolă FC Barcelona a câștigat Liga Campionilor la futsal, după ce a învins, duminică, în finală, la Lleida, cu scorul de 3-1 (2-0), formația rusă Dinamo Moscova, informează site-ul oficial al UEFA.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Wilde, Lin și Torras, în timp ce pentru ruși a înscris Rahimov.
FC Barcelona a cucerit trofeul la prima sa participare în Liga Campionilor, în timp ce Dinamo Moscova câștigase acest titlu în 2007.
În finala mică, echipa italiană Marca Futsal a trecut, cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, de formația portugheză Sporting Lisabona.